Eco Provocarea Liceeni este destinat elevilor din liceele din întreaga țară, care doresc să facă o schimbare reală în lumea noastră, având sprijinul și îndrumarea dedicată a profesorilor lor. Acesta este un apel către liderii de mâine, către tinerii în căutare de soluții la problemele mediului înconjurător și către cei care vor să transforme visurile în acțiuni sustenabile.

Concursul se desfășoară pe parcursul a 8 luni, cu două etape pline de provocări și învățare.

În această călătorie, scopul tău este să:

  • Descoperi și să aplici soluții creative pentru protecția mediului.
  • Implici comunitatea ta în acțiuni practice de mediu.
  • Înveți despre sustenabilitate și despre cum poți contribui la un viitor mai bun.

Activități desfășurate

Coordonatorul înscrie echipa în concurs, perioada noastră de aventură este desfășurată pe parcursul a 8 luni, în care vom explora, învăța și acționa pentru un viitor mai sustenabil. Iată câteva dintre principalele activități pe care vi le propunem:

1. Colectare separată și reciclare

Elevii sunt îndrumați să organizeze acțiuni de colectare separată a deșeurilor în școli și comunități, urmărind să le trimită către centre specializate de reciclare. Această activitate nu doar că reduce cantitatea de deșeuri care ajunge la gropile de gunoi, ci și promovează obiceiuri de consum responsabil în rândul tinerilor.

2. Activități educaționale

Activitățile teoretice obligatorii constau în 6 lecții despre Schimbări Climatice puse la dispoziție de Viitor Plus, care trebuie predate la clase de către profesorii din cadrul echipelor participante la concurs. Aceasta este o condiție obligatorie de participare la etapa practică a concursului! Modulul „Schimbări Climatice” se poate descărca de aici.

3. Plantare

Participanții se implică activ în campanii de plantare de arbori, contribuind la împădurirea zonelor defrișate și la crearea de noi spații verzi în comunitățile lor. Această activitate ajută la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea calității aerului, având un impact pozitiv pe termen lung asupra mediului.

4. Inițiative de cetățenie activă

Liceenii organizează marșuri de conștientizare, târguri de economie circulară și alte evenimente educaționale prin care își implică colegii și comunitatea în acțiuni de protejare a mediului. Prin aceste activități, elevii devin adevărați ambasadori ai sustenabilității, promovând comportamente ecologice și responsabilitate socială.

5. Târg de economie circulară

Organizarea unui târg de economie circulară este activitate obligatorie în concurs. Acest eveniment poate fi organizat la nivelul unei clase de elevi (implicând schimbul de produse între elevii aceleiași clase), la nivelul școlii (implicând elevii și cadrele didactice din întreaga școală) sau la nivelul comunității (într-un loc public din oraș unde se expun obiecte „donate” de elevi care pot fi schimbate între participanți sau pot fi vândute pe sume modice, banii stânși din vânzarea lor urmând a fi folosiți pentru activitățile echipei de concurs sau donați unor cauze sociale/de mediu).

6. Colțul verde

Amenajarea unui colț verde al școlii sau al clasei este condiție obligatorie în concurs.

Colțul verde reprezintă un spațiu dedicat colectării selective și informării pe teme de protecția mediului sau colectare selectivă. Echipele își pot procura sau confecționa cutii de colectare selectivă a deșeurilor (pe mai multe fracții).

Acesta poate fi amplasat pe holul cel mai tranzitat din școală sau la nivelul sălii de clasă a echipei de concurs. De asemenea, pentru o bună implementare a activității practice de colectare selectivă, este recomandat ca echipa să înceapă sau să continue colaborarea concretă cu un salubrist în vederea ridicării separate a deșeurilor colectate.

7. Fundraising

Încheierea a minimum 1 protocol de colaborare materializat într-un contract semnat pentru implementarea unei activități concrete desfășurată în timpul concursului (ex. 1 contract cu o firmă de transport care susține financiar deplasarea unei echipe și a voluntarilor acesteia la o activitate de plantare) este o activitate obligatorie pentru echipele de Liceeni care se înscriu pentru cel puțin a 2-a oară în concurs.

Pentru echipele de Liceeni care participă pentru prima dată în concurs, această activitate este opțională.

Calendarul Concursului Național

ACTIVITATE  PERIOADĂ 
Promovarea programului și înscrierea echipelor 28 septembrie – 10 noiembrie 2026 
Perioada efectivă de desfășurare a concursului  28 septembrie 2026 – 10 mai 2027 

 

ACTIVITĂȚI PRACTICE 

colectarea selectivă a deșeurilor, plantarea de puieți și inițiative de cetățenie activă    

28 septembrie 2026 – 10 mai 2027 
WEBINARII

dedicate cadrelor didactice înscrise în program 

15 noiembrie 2026 – 20 aprilie 2027 
ACTIVITĂȚI EDUCAȚIONALE 

predarea la clasă a 6 lecții de „Schimbări climatice EcoInteractiv” (pentru gimnaziu și liceu) și a 6 lecții la alegere (pentru primar), disponibile pe platforma educațională Viitor Plus. 

28 septembrie 2026 – 10 mai 2027 

 

INIȚIATIVE DE CETĂȚENIE ACTIVĂ  28 septembrie 2026 – 15 aprilie 2027 
RAPORT INTERMEDIAR 

activitățile desfășurate în perioada 28 septembrie 2026 – 30 ianuarie 2027

Pot fi raportate până cel târziu la 15 februarie 2027
RAPORT FINAL

activitățile desfășurate în perioada 31 ianuarie – 10 mai 2027  

Pot fi raportate până cel târziu la 10 mai 2027. 

66.456

elevi beneficiari ai orelor de educație non-formală de mediu

852.421

kg deșeuri reciclate

402.775

puieți plantați

10.969

saci de 120 l pentru igienizare

Noutăți

Clasamentele finale ale ediției a XV-a Eco Provocarea!

Clasamentele finale ale ediției a XV-a Eco Provocarea!

Oficial, au fost publicate toate clasamentele acestei ediții a concursului național de mediu Eco Provocarea! Spre deosebire de alte ediții,…
Ediția XIII (2 octombrie 2023 – 31 mai 2024)

Ediția XIII (2 octombrie 2023 – 31 mai 2024)

Ediția XIII a început în data de 2 octombrie, pentru două categorii de beneficiari: Liceeni și Juniori (elevi de școală…
Peste 170.000 de kilograme de materiale reciclabile și 87.000 de puieți plantați în toată țara de către echipele de elevi și profesori ce au participat la concurs

Peste 170.000 de kilograme de materiale reciclabile și 87.000 de puieți plantați în toată țara de către echipele de elevi și profesori ce au participat la concurs

Programul de educație pentru mediu al Asociației Viitor Plus, s-a derulat timp de 7 luni, în 150 de școli și…