Skip to main content
iunie 2018
  • Programul ecOprovocarea a ajuns la cea de-a 8-a ediție
  • 12.000 de elevi și profesori au desfășurat activități de igienizare, de colectare și reciclare deșeuri, plantare și amenajare spații verzi în anul școlar 2017-2018

 

12.000 de elevi și profesori din toată țara și-au unit forțele pentru a ajuta la refacerea mediul înconjurător din România în anul școlar 2017 – 2018. Cea de-a 8-a ediție a programului ecOprovocarea s-a încheiat cu rezultate remarcabile pentru participanții din 108 licee și 38 de județe.

La finalul celei de-a 8-a ediții a programului ecOprovocarea, dezvoltat de asociația pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus și susținut de City Park Mall Constanța și TenarisSilcotub, liceenii au desfășurat târguri tematice pentru protecția mediului, activități de igienizare, de colectare și reciclare deșeuri, plantare și amenajare spații verzi.

În miile de ore de voluntariat din anul școlar 2017 – 2018, elevii și profesorii din școlile înscrise în program au reușit să strângă peste 1.200 de saci de deșeuri, au reciclat peste 60.000 de kilograme de deșeuri, au plantat aproape 33.000 de puieți, dar și aproape 8.000 de plante ornamentale și arbuști pe spațiile verzi din orașele lor. Mai mult decât atât, liceenii au reușit să organizeze și 176 de târguri educaționale pentru protecția mediului.

Echipele de elevi și profesori care au obținut cele mai bune rezultate la Concursul Național din cadrul programului ecOprovocarea vor participa la următoarea Tabără ecOprovocarea.

„În acest an școlar, am văzut în elevii din toată țara înscriși în program determinare și o dorință foarte mare de a schimba soarta mediului înconjurător din România. Obiectivul nostru este de a forma lideri în domeniul protejării mediului, iar liderii se formează încă de pe băncile școlii. Activitățile pe care elevii le fac pe parcursul anului școlar în cadrul programului ecOprovocarea sunt extra-școlare și an de an ne bucură rezultatele și implicarea de care elevii dau dovadă în acțiunile lor de voluntariat. Ceea ce ne dorim este să contribuim la obiectivul pentru dezvoltare durabilă stabilit de Națiunile Unite: educație de calitate”, a declarat Lucia Cojocaru, Managerul Programului ecOprovocarea” al Asociației ViitorPlus.

Programul ecOprovocarea a crescut și s-a îmbunătățit de la an la an. În cei 8 ani de activitate, liceenii și profesorii coordonatori de echipe au adunat 97.000 de ore de voluntariat. În tot acest timp, ei au organizat 3.500 de evenimente de educație ecologică, au reciclat 390.000 de kilograme de deșeuri, au strâns alți 4.700 de saci de deșeuri din natură, au amenajat spații verzi  și au plantat 117.000 de puieți.

Programul ecOprovocarea este format din mai multe tipuri de activități dedicate educației și voluntariatului în privința mediului înconjurător: Cluburile ecOprovocarea desfășurate în comunitățile din Călărași și Zalău, Concursul NaționalTabăra ecOprovocarea destinată echipelor de elevi și profesori care au avut cele mai bune rezultate în cadrul cluburilor și a Concursului NaționalResursele online gratuite pentru profesori și ecObiblioteca elevilor în care aceștia găsesc o colecție online de documentare, clipuri motivaționale și inspiraționale, flashmob-uri, desene animate, studii și statistici.

Mai multe detalii despre activități, găsiți pe site-ul www.ecoprovocarea.ro .