Specialiștii Viitor Plus, traineri cu experiență, vor aduce în discuție patru tematici actuale pe care toți profesorii înscriși în concursul ecOprovocarea, cei care conduc echipe de liceeni, le vor putea folosi ulterior pentru organizarea atelierelor online împreună cu ecOambasadorii echipelor pe care le conduc și vor putea acumula puncte în competiție.
De ce vrei să participi?
* poți folosi aceste webinarii drept resurse pe care le prezinți elevilor și câștigi puncte în concurs;
* informația și maniera de lucru sunt adaptate mediului online;
*interacționezi cu o rețea de profesori din toată țara;
*manieră de lucru online, interactivă cu traineri experimentați;
*sesiune de întrebări în care poți afla răspunsurile pe care le cauți;
*tematică diversă, de la schimbări climatice și reciclare creativă, până la filozofia lui „zero deșeuri” și imperativul reducerii risipei alimentare;
*sfaturi practice, distractive legate de protecție a mediului;
*chestionare pe care le puteți distribui elevilor ulterior:
*cunoștințe noi și informații la zi.
Timp de o săptămână, de luni, 7 decembrie, până joi, 10 decembrie, de la ora 15:00, timp de o oră și jumătate veți putea intra în teme de mediu ce pot fi adaptate modului de lucru online, interactiv și distractiv, adaptat interacțiunilor cu elevii.
Cine participă și cum?
Webinariile se adresează exclusiv profesorilor și coordonatorilor de echipe înscriși în ecOprovocarea. Dacă nu ești înscris în concurs însă, te așteptăm să te înscrii aici, dacă ești profesor la un liceu.
Înscrierea în concurs îți oferă accesul la atelier.
Tot ce trebuie să faci pentru a participa la aceste webinarii este să trimiți un email la adresa: monica.tanase@viitorplus.ro și vei primi un răspuns cu linkul întâlnirii și detaliile legate de participare.
Un profesor înscris în competiție poate participa la toate webinariile propuse de noi.
Durata unui atelier este de 50 de minute, urmând ca, după o scurtă pauză, trainerii să poată răspunde întrebărilor voastre.
Programul pentru fiecare zi se va desfășura după cum urmează:
Luni, 7 decembrie, 15:00 – 16.30
Schimbări climatice, training susținut de Teia Ciulacu, președinte Viitor Plus, cu 14 ani de experiență în acțiuni de mediu și educație responsabilă cu natura.
Ce vom afla și vom putea da mai departe ?
*schimbările climatice sunt o criză globală, probabil, cu impact de mai de lungă durată decât criza sanitară, provocată de coronavirus. De ce?
*reflectăm la scenariile despre viitor, atât la nivel global, cât și în România ori pe plan local, în contextul (in)acțiunilor pentru schimbări climatice;
*decidem ce roluri și responsabilități vrem să ne asumăm individual pentru viitorul pe care ni-l dorim.
Marți, 8 decembrie, 15:00 – 16.30
Zero deșeuri, atelier interactiv, cu o multitudine de sfaturi și exemple de succes, susținut cu entuziasm de Alina Gurău, activist de mediu, pasionat de educație de implementarea unor proiecte actuale, care să producă schimbare în atitudinea tinerilor față de natură; membru Viitor Plus.
Ce vom afla și vom putea da mai departe ?
* deșeurile sunt resurse, nu gunoaie. De ce ?
* ce este economia circulară ?
* cum trecem de la filozofia lui reciclează la aceea a lui reutilizează și redu ?
Miercuri, 9 decembrie, 15 :00 – 16 :30
Reducere, reutilizare, reciclare, un atelier creativ și interactiv susținut de Gabriela Ticu, trainer experimentat, coordonatoarea proiectului Harta Reciclării și entuziast activist de mediu.
Ce vom afla și vom putea da mai departe ?
* filozofia celor 3R : reduci, reutilizezi, reciclezi;
* care sunt regulile unei reciclări corecte;
* soluții practice și simple pentru a reduce deșeurile pe care le producem;
*cum ne putem implica în comunitate pentru a face colectarea separată posibilă?
*cum îi motivăm pe copii, părinții lor și pe colegii profesori să aibă un comportament responsabil față de mediu.
Joi, 10 decembrie, 15:00 – 16:30
Spune stop! risipei alimentare, atelier susținut cu pasiunea și implicarea specifice unui om care face ce predică, de Simona Tatu, adept al economiei circulare, voluntar, trainer și entuziast activist de mediu, membru Viitor Plus.
Ce vom afla și vom putea da mai departe ?
*nu ne dorim să aruncăm mâncarea! Cum facem să evităm acest comportament ?
* aflăm secrete : cum facem cumpărăturile, cum depozităm alimentele, cum păstrăm ce se poate conserva?
* avem totuși un surplus de mâncare? Ce facem cu el?
* compostul. Ce este, cum se produce și la ce folosește?
* există legume/ fructe ce pot crește în jardiniere de apartament. Care sunt secretele întreținerii lor în spații mici?
Vă așteptăm!