Iată-ne ajunși la finalul celei de-a VII-a ediție a concursului de educație non-formală și extrașcolară Cluburile ecOprovocarea, desfășurat de către asociația ViitorPlus, cu susținerea TenarisSilcotub.
94 de elevi și profesori din Colegiul Economic, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Călărași și din cele două licee din Zalău, Colegiul Naţional Silvania şi Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, au participat la atelierele non-formale despre managementul deșeurilor, energie și schimbări climatice, educație și conștientizare și, organizați în diferite echipe, au avut activități practice de ocrotire a mediului.
Împreună au organizat acțiuni de reciclare, plantării de arbori și de îngrijire a spațiului verde, au promovat reutilizarea obiectelor și au obținut rezultate remarcabile pentru natură: peste 7.000 de ore de voluntariat pentru mediu și aproape 3.500 de voluntari implicați, 9.250 de puieți plantați, 13 tone de deșeuri reciclate, 810 saci de deșeuri au fost colectate din natură, au fost amenajate spațiile verzi din interiorul liceelor cu 820 de plante ornamentale și au fost organizate 80 de târguri cu schimburi de obiecte.
Echipe câștigătoare
În cadrul evenimentelor festive de premiere, organizate în incinta Inspectoratului Școlar Județean Călărași si la TenarisUniversity, au fost anunțate echipele câstigătoare:
- Echipa de reciclare din cadrul Colegiului Economic, Călărași;
- Echipa de plantare arbori a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Călărași;
- Echipa de îngrijire a spațiului verde din Colegiul Naţional Silvania, Zalău;
- Echipa ce a organizat târguri cu schimburi de obiecte reutilizabile din cadrul Colegiului Naţional Silvania, Zalău;
- Echipa de igienizare a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”, Zalău;
Liceul cu cel mai mare punctaj din concurs este Colegiul Economic, din Călărași.
Premiile oferite, cu susținerea TenarisSilcotub, constau în dulciuri bio și în participarea a 37 de membri ai Cluburilor ecOprovocarea la Tabăra de leadership pentru mediu ecOprovocarea, organizată la sfârșitul lunii august, în localitatea Cheia, județul Prahova.